19.05.2009

Soldat american, filmat in boxeri, in timpul unui schimb de focuri din Afganistan


Un soldat american din Afganistan a devenit vedetă fără voie după ce a fost filmat în boxeri, chiar în timpul unui schimb de focuri. S-a aflat apoi că talibanii atacaseră prin surprindere iar militarul nu a mai apucat nici măcar să-şi tragă pantalonii pe el.

Boxeri de culoare roz cu mesajul "iubesc New York-ul", tricou roşu şi şlapi în picioare. Pare să fie noua uniformă militară a soldaţilor americani din Afganistan, sau cel puţin a unuia dintre ei.

Zachary Boyd, în vârstă de 19 ani a ajuns în această costumaţie direct pe câmpul de luptă pentru că unitatea sa a fost luată prin surprindere de un atac al insurgenţilor. A fost trezit din somn şi nu a avut timp decât să-şi ia arma, casca şi vesta de protectie înainte de a se arunca în luptă.

Imaginile au făcut însă furori pe internet şi nu numai. Părinţii lui au rămas şocaţi când au descoperit poza băiatulului în boxeri pe prima pagină a ziarelor americane.

"Mi-a spus: mamă, am ajuns pe prima pagină a ziarului The New York Times, şi eu am zis: Ce?

Credeam că e doar o poză cu el în vreo misiune de patrulare", a declarat Sheree Boyd, mama soldatului.

"M-am prăpădit de râs, nu îmi venea să cred! Cred că am râs aşa vreo 10 minute!", a spus Tommy Boyd, tatăl soldatului.

Soldatul pe jumătate dezbrăcat a spus mai în glumă mai în serios că se teme să nu fie dat afară din armată, mai ales că imaginile au ajuns şi pe biroul preşedintelui american Barack Obama. Majoritatea comentariilor de pe Internet i-au fost, însă, favorabile soldatului de 19 ani.

sursa: antena3.ro

Haideti mai ca e chiar simpatic...daca el iubeste New York'ul ce sa'i faci? :))
Oricum asta nu este o stire...importanta..e entertainment...dar e bine sa mai stim si noi ce se mai intampla in lume :))

Ingredientele din cosmetice - Afla care sunt bune sau rele pentru frumusetea ta

Evita: SODIUM LAURETH (sau 1,4-Dioxane)

Desi este clasificat ca un carcinogen animal si uman, acest ingredient este obtinut din procesarea unor chimicale puternice cu oxid de etilena, pentru a le reduce asprimea. "Eth"-ul de la sfarsitul denumirii indica acest proces. De obicei, acest ingredient se gaseste mai ales in produsele care fac spuma: sampon, sapun, spumante sau cleanser. Acest ingredient poate fi inlocuit cu succes de Cocamidopropyl Betaine, Hydroxysultaine sau Decyl Glucoside.

sursa: www.divahair.ro

Nu va grabiti sa imi sariti in cap dupa ce va uitati la sursa mea d la aceasta postare..nu sunt pisy, pitzi sau alte fenomene de genul acesta...doar ca citeam chestia asta si ce m'a facut sa public asta a fost ca dupa ce am citit ca acest SODIUM LAURETH este de evitat, m-am uitat la continutul mai multor produse gen sampoane, geluri de dus..etc..si bineinteles toate il contineau..so...wtf? ...nici astea nu mai sunt bune :)) E clar..stim atat de putine si folosim atat de multe :)) pentru hidratare se presupune :))

17.05.2009

Palatul Cotroceni: "Ziua porţilor deschise", prelungită până la miezul nopţii


Palatul Cotroceni



"Ziua porţilor deschise" le aduce bucureştenilor ocazia să vadă, duminică, biroul preşedintelui României, holurile şi saloanele unde au loc primirile oficiale, dar şi sala în care se desfăşoară, departe de ochii presei, şedinţele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

Datorită numărului foarte mare de vizitatori, Administraţia de la Cotroceni a decis să prelungească programul de vizită până la miezul nopţii.

Vizitatorii vor putea vedea şi elicopterul folosit de şeful statului în deplasări. Cei ce vor trece pragul Palatului Cotroceni vor fi întâmpinaţi de fanfara regimentului de gardă şi protocol al reşedinţei prezidenţiale.

Alte atracţii pentru vizitatori vor fi grădinile palatului şi Muzeul Naţional Cotroceni.

În jurul orei 20:00 şi-a făcut apariţia şi preşedintele Traian Băsescu. Mai în glumă, mai în serios, şeful statului le-a spus celor prezenţi că pot sta la Palat până luni, întrucât are programată o vizită în Franţa, astfel că biroul va fi liber.

Până la ora 21.00 aproape 35.000 de oameni au vizitat deja Palatul. Anul trecut, peste 40.000 de oameni au fost curioşi să vadă locul unde îşi desfăşoară activitatea preşedintele României.

sursa: antena3.ro