25.05.2009

Nebunia taţilor îi afectează pe fii

Problemele mentale ale taţilor ar putea avea repercusiuni asupra dezvoltării psihologice armonioase a copiilor, mai ales dacă aceştia sunt băieţi, arată un studiu recent publicat în revista medicală The Lancet.

Medicii care au participat la realizarea cercetării au descoperit că taţii cu antecedente psihiatrice, cum ar fi depresia, dependenţa de droguri sau alcool, ori stresul post-traumatic au foarte mari
şanse să aibă copii cu probleme mentale.

Din acest punct de vedere, băieţii par a fi mult mai vulnerabili la depresiile taţilor, arată studiul. Astfel, fiii care au taţi alcoolici sunt mult mai predispuşi să dezvolte probleme comportamentale sau dependenţă de substanţe.

Nu doar mamele" fac rău"

Descoperirile cercetătorilor nu sunt surprinzătoare, însă ele au rolul de a aduce în prim-plan un subiect mai puţin cercetat până în prezent. Dacă studiile s-au axat mai mult pe rolul sănătăţii mentale a mamei în dezvoltarea psihică a copiilor, cercetătorii sunt de părere că se impunea şi stabilirea contribuţiei taţilor în acest sens.

"Consider că mesajul principal al studiului se referă la modul în care problemele psihice îi afectează atât pe taţi, cât şi pe membrii familiei din care aceştia fac parte", precizat doctorul Paul Ramchandani, de la Universitatea Oxford, unul dintre autorii cercetării.

Nu admit că au o problemă

În plus
, bărbaţii recunosc mai greu decât femeile că au probleme psihice şi foarte puţini dintre ei apelează la ajutorul unui specialist. Din datele deţinute de cercetătorii britanici, aproximativ 6% dintre bărbaţi suferă de depresii majore. Astfel, Ramchandani şi colegii săi au descoperit că, atunci când taţii sunt afectaţi, fiii lor, ajunşi la vârsta adolescenţei, dezvoltă un risc mult peste medie de a fi la rândul lor depresivi sau chiar de a avea gânduri sinucigaşe.

Chiar şi în cazul în care taţii suferă de anxietate sau abuz de substanţe, copii lor riscă să dezvolte aceleaşi probleme sau alte disfuncţii de comportament.

Motivele acestei influenţe par să fie de natură genetică, însă nu este de neglijat nici influenţa mediului sau a educaţiei, spun realizatorii studiului.

Taţii cu probleme psihice nu pot oferi, de exemplu, suportul emoţional de care copiii lor au nevoie. În plus ei ar putea fi incapabili să asigure familiei sprijinul financiar
, de aici derivând o mulţime alte probleme, este concluzia studiului.

sursa: evz.ro

Ati citit bine baieti? Se pare ca de aici vi se trage pasiunea pentru bautura si alte probleme pe care le aveti cu capul :)) joking, nu'mi sariti in cap..cert e insa ca baietii sunt mai predispusi decat noi fetele..damn, girl!:))

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu