23.04.2009

Trei fiole cu viruşi periculoşi, dispărute de la un institut al Armatei SUA

Dispariţia unor fiole cu viruşi periculoşi de la institutul de cercetare biologică al Forţelor terestre din SUA, de la Fort Detrick, statul Maryland, a determinat demararea unei investigaţii a armatei americane, relatează CNN.

Potrivit anchetatorilor, fiolele conţineau mostre de encefalită cabalină venezuelană, un virus care afectează caii şi care poate fi răspândit şi la oameni prin intermediul ţânţarilor. În 97 la sută din cazuri, oamenii, care au contractat virusul, suferă de simptome similare gripei, dar ar putea fi mortal în 1 la sută din cazuri, potrivit purtătoarei de cuvânt a Institutului de Cercetare Medicală pentru Boli Infecţioase al Armatei, Caree Vander Linden. Există un vaccin eficient pentru boală şi nu a mai avut loc o epidemie în Statele Unite din 1971.

Fiolele s-au aflat peste zece ani la institutul de cercetare biologică al armatei, situat la Fort Detrick. Cele trei fiole erau între miile pe care le analiza un cercetător care s-a pensionat în anul 2004. În momentul în care un alt cercetător de la Fort Detrick a realizat un inventar al mostrelor omului de ştiinţă pensionat a sesizat dispariţia celor trei fiole.

Potrivit lui Vander Linden, în cadrul investigaţiei, cercetătorul pensionat şi un alt fost colaborator al institutului de cercetare de la Fort Detrick au cooperat cu anchetatorii pentru a căuta fiolele.

Purtătorul de cuvânt a menţionat că investigatorii ştiu că în urmă cu câţiva ani un congelator, care conţinea mostre biologice, s-a defectat şi a trebuit ca toate fiolele să fie distruse în siguranţă. Nu a fost realizată însă o inventariere completă a ceea ce s-a aflat în congelator, înainte ca mostrele să fie distruse. Vander Liden a precizat că există "posibilitatea" ca fiolele să se fi aflat în congelator şi să fi fost distruse, dar acest aspect nu a fost clarificat.

Investigaţia a avut loc la două luni după ce activitatea de la institutul de cercetare de la Fort Detrick a fost sistată pentru a fi constituită o bază de date computerizată cu toate mostrele de viruşi. Potrivit oficialilor, inventarierea se va finaliza în vară şi ar putea soluţiona misterul celor trei fiole dispărute.

sursa: www.mediafax.ro

Un comentariu:

  1. http://www.mediafax.ro/externe/alerta-in-mexic-si-statele-unite-din-cauza-gripei-porcine-transmise-la-om-galerie-foto.html?3614;4238980

    oare au ramas doar 2 fiole lipsa?

    RăspundețiȘtergere